Ecouri în presă – UBF#4

Geopolitica Blues-ului

de Cosmin Gabriel Pacuraru

În articol găsiți multe link-uri care va direcționează către site-uri explicative sau concerte și piese de blues, pe care le puteți deschide pentru exemplificarea ideilor enunțate.În 2023 au fost programate șase festivaluri de blues în România. Este public. Și este select. Tot în acest an a apărut și “Blues made în România”, în două volume a lui Radu Lupașcu. Pentru România au fost multe evenimente dedicate …

Continuare

O altfel de istorie a sunetelor…

În octombrie 2018, cu prilejul împlinirii a 10 ani de existență, revista virtuală «Arta Sunetelor» (http://www.artasunetelor.ro/), diriguită cu mînă sigură, cu inteligență, har și cu tenacitate de către prietenul nostru Radu Ioan Lupașcu, oferea un dar prețios îndrăgostiților de artă, în general și de muzică, în special. Mă refer la antologia aniversară Zece dintr-o sută – Cartea sunetelor (coordonată de Ioan Big, Gabriel Petric și Radu Ioan Lupașcu, apărută la editura Alpha Print Xpress, 2018, în două volume însumînd 1300 de pagini).

i astăzi, la cinci ani de la apariția acestui impresionant op, sînt la fel de bucuros și de onorat, că am făcut parte din echipa celor care au contribuit la scrierea celor două volume conținînd texte realmente captivante și pline de miez (Liviu Antonesei, Denis Dinulescu, regretații Teodora Ionescu Florin Silviu Ursulescu și V. R. Cantacuzu, Nelu Stratone, Florian Moșu Lungu, Virgil Mihaiu, Grid Modorcea, Ioan Big, Radu Ioan Lupașcu, Gabriel Petric și mulți alții), nume de notorietate ale jurnalisticii muzicale autohtone (și nu numai!), personalități cu alonjă culturală remarcabilă, scriitori și publiciști redutabili, ei însuși niște împătimiți și rafinați cunoscători ai fenomenului muzical românesc și universal de calitate, deci nume de prestigiu, care au conferit acestei apariții editoriale (o bucoavnă tînără, scuzat fie-mi oximoronul, înveșmîntată în vaporoase haine grafice) o greutate specifică mare și care nu mai au nevoie de nici o prezentare.

Iată că, în aceste zile de toamnă tîrzie, fix la cinci ani de la apariția volumului amintit și la 15 de la înființarea revistei muzicale ARTA SUNETELOR, un proiect cultural virtual nepereche în peisajul publicistic autohton, apare, ca o continuare absolut firească, necesară, o altă lucrare aniversară, Istoria sunetelor*, la care am din nou privilegiul de a fi colaborator. La fel de consistentă (o antologie de texte, multe dintre acestea inedite – precum ar fi, de exemplu, cel intitulat Arta sunetelor pe harta Europei. O promenadă prin muzeele de instrumente muzicale, semnat de filosoful și muzicianul de excepție care este Gabriel Petric –, completate, în mod fericit, de o bogată iconografie), alcătuită cu aceeași acribie și minuțiozitate de tandemul Radu Ioan Lupașcu și Gabriel Petric, lucrarea cuprinde, în cele 607 pagini ale sale, o suită de texte abordînd o tematică diversă dar unitară, însă deopotrivă de fascinantă și provocatoare.

Merită cu prisosință să amintesc în acest context cele trei părți ale retrospectivei dedicate de către jurnalistul Emil Răducanu celebrului festival desfășurat timp de 3 zile, în august 1969, la Woodstock, cu prilejul împlinirii, în 2019, a unei jumătăți de secol de la acest eveniment muzical epocal (Woodstock 50 de ani –Declasificarea), apoi suita de valoroase eseuri Paradoxurile muzicii pop / rock / folk românești din anii comunismului (aparținînd reputatului publicist, comentator al fenomenelor pop, rock și folk, traducător, exeget și editor al operelor shakespeariene, universitarul clujean George Volceanov), Scena jazz-ului românesc (purtînd semnătura binecunoscutului scriitor, jazzolog, estetician al jazzului și un activ promotor cultural, Virgil Mihaiu), Diavolul și nihilismul în romantism al istoricului Alexandru Mamina, Rock-ul românesc în cumpătul vremii scris de binecunoscutul publicist și prozator Dumitru Ungureanu, Rock-ul – nucleu al Revoluției și De la hippie la punk și revoluția furată, scrise de redutabilul jurnalist de radio și critic muzical timișorean Mimo Obradov și, în sfîrșit, dar nu în ultimul rînd, Jazz românesc = un veac de istorie, de afirmare artistică evolutivă, aparținînd celui care, practic, nu mai are nevoie de nici o prezentare suplimentară, pentru simplul fapt că întreaga sa viață, activitate și personalitate se confundă cu ceea ce, cu un termen generic, numim JAZZ și formele sale de manifestare, jurnalistul și muzicologul Florian Moșuʼ Lungu. Dacă la acestea mai adăugăm o serie de interviuri (precum cele consemnate de Radu Lupașcu cu legendarii chitariști Sorin Tudoran și Corneliu Bibi Ionescu sau dialogul mustind de un umor păstos-sănătos cu scriitorul Denis Dinulescu ori ineditul Nu trîntiți ușa cu Florian Moțuʼ Pittiș & Mircea Ciocuʼ Vintilă al subsemnatului), completate toate acestea cu o serie de alte articole, recenzii, comentarii și cercetări ale fenomenului muzical, în ansamblu și ale produselor sale (albume, concerte, cărți, reviste etc.), putem creiona o imagine cvasi-completă a acestei adevărate enciclopedii, pe care cei doi coordonatori-autori ne-o oferă cu gentilețe spre a ne-o așeza lîngă celelalte patru volume** care stau cuminți pe rafturile bibliotecilor noastre, întru studiu și meditație.

Este foarte bine că o întreprindere de o asemenea anvergură conține și note critice vizavi de producțiile pseudo-muzicale, care cu precădere în ultimii 30-40 de ani ne-au inundat existența, pe toate canalele posibile, agresîndu-ne auditiv și vizual, inversînd ierarhiile și parazitînd adevăratele valori, alterînd gusturile (mai cu seamă ale celor tineri), prin promovarea pe scară largă a unor noiane de sub-produse toxice. Aspecte despre care scrie cu amărăciune, în finalul lucrării și jurnalistul Florin Bălănescu, în excelentul său articol De la bun gust, la dezgust.

Așa cum aminteam aici ceva mai devreme, în elegantele pagini ale volumului sînt inserate numeroase fotografii (multe dintre ele inedite, ilustrînd personalitățile și evenimentele despre care se face vorbire), una dintre acestea (aparținînd artistului Adrian Mociulschi), fiind folosită drept fundal pentru prima copertă.

Este o lucrare elegantă, bine articulată, coerentă, scrisă cu limpezime, în ciuda numărului relativ mare de autori, bogată în informații valoroase, pertinente, care n-ar trebui să lipsească nici unuia dintre aceia care iubesc muzicile cu ștaif, pe creatorii și pe interpreții lor. Pentru că, în ultimă instanță, această istorie a sunetelor este, indiscutabil, și o carte-document, atîta vreme cît ea conține și varii informații despre personalități, dublate, multe, de emoționante confesiuni ale acestor artiști care, din nefericire, au părăsit prea devreme această lume (Dan Andrei Aldea, Florian Moțuʼ Pittiș, Anca Parghel, Doru Stănculescu, Béla Kamocsa, Florin Silviu Ursulescu, Florin Dumitru, Corneliu Bibi Ionescu, Valeriu Sterian, Anda Călugăreanu și mulți alții).

Așadar, au sunetele propria lor istorie?

Cu asupra de măsură, aș îndrăzni a spune, iar acest volum vine să aducă argumente pe cît de concludente, pe atît de convingătoare, în sprijinul acestei aserțiuni. Pentru că, așa cum mărturisește și unul dintre cei doi coordonatori-autori ai Istoriei sunetelor, profesorul Gabriel Petric, sunetele au durată, dar au și istorie. (…) Istoria rockului, bluesului, jazzului sau prog-ului e însoțită de vaste incursiuni în istoria instrumentelor muzicale.

Q.e.d.

* Apărută la editura bucureșteană AKAKIA, 2023.

** Arta sunetelor (2014), Culorile sunetelor (2015), Bucuria sunetelor (2016) și Cartea sunetelor (2018)

N.B. Cred că ar fi fost extrem de util ca volumul să conțină la final, într-o anexă, și un indice de nume proprii (de persoane, de formații, de instituții, de locuri etc.), avînd în vedere abundența lor, întru ușurarea muncii de căutare/cercetare a deținătorilor acestuia. Lucru perfect posibil de înfăptuit la o eventuală ediție a doua a lucrării.

Bogdan-Lucian Stoicescu

21 noiembrie 2023

(Recenzie apărută pe blogul autorului: Cuvinte-Sunete-Imagini: Raftul cărților)

Am impresia că  a devenit ceva normal să avem parte de două ediții UBF: una primăvara, alta toamna. Pare firesc, dar în spatele acestei normalități se află pasiunea inepuizabilă a unui om care vrea să se întâmple asa ceva : Radu Lupașcu. Faptul că acordă importanță tinerei generații de bluesmeni a fost scos în evidență încă din prima seară de festival prin Talent Hub by Green Ties. Apreciez din nou prezența artiștilor sârbi și bulgari în serile festivalului (Phunk Smugglers și Andy Raychev and The River of Blues), muzicieni competitivi pe orice scenă de blues din lume. Impresionantă a fost și prezența celui mai mare muzicuțist din România din zona bluesului, Marcian Petrescu, a cărui carismă este atât de necesară unui eveniment de o asemenea anvergură. Revederea cu trupa Consummate Rogues ne-a transpus pentru câteva zeci de minute în lumea bluesului britanic cu accente de New Orleans, motivul principal fiind lansarea primului lor live înregistrat la Trocadero Blues Nights. Am remarcat cu mare plăcere prezența lui Jimi El Laco  pe scena festivalului secondat de Paul Negoiță (voce), Kiba Dachi (bas) și, mai ales, Norbert Kovacs, un muzician complet pe care nu-l vedem prea des pe scenă. Închei admirând prezența în festival a supergrupului britanic The Malone Sibun Band cu un magician al chitarei în prim-plan, Innes Sibun, spectaculos și impregnat de blues în cel mai remarcabil mod. Pentru toate aceste momente descrise sumar, un Mare mulțumesc, Radule!

Ştefan Naftanailă

23 noiembrie 2023

Cronică de festival

La finele festivalului Urban Blues Fest – Autumn Edition, ediția a 4-a, găzduită de către “The Pub Universitații“, putem spune cu certitudine că acesta este un pariu câștigat pentru noi toți, iubitorii de blues, jazz, rock, cât și pentru muzica live de calitate, de către mica și inimoasa echipă de organizatori, coordonată de către Radu Lupașcu. El a arătat că pornind de la un site dedicat muzicii, prin dăruire, devotament și implicare totală, se poate construi un festival despre care să se vorbească la nivel național și internațional. La fel cum mari nume din istoria muzicii rock, blues şi jazz au pornit de pe scena unui club (a se vedea Beatles, Rolling Stones, Pink Floyd), iar înregistrările făcute atunci sunt acum la mare căutare astfel, acum trupa britanică CONSUMMATE ROGUES a concertat și a înregistrat live în clubul “The Pub” din București, o întreagă reprezentație, care apoi a fost mixată și masterizată în Anglia. Rezultatul este CD-ul “Live in Bucharest” care a fost lansat oficial în cadrul festivalului Urban Blues Fest – Autumn Edition, chiar de către trupa britanică printr-un nou și fastuos concert.

Apoi este de apreciat că pe lângă cele 3 zile de concert au fost și acțiuni conexe precum lansări de carte, “Istoria sunetelor” Ed Akakia, scrisă cu pasiune de Radu Lupaşcu și Gabriel Petric, apoi lansări de discuri noi cu protagoniști români, Gabriel Isac – EvA, Alexandru Albiter – Best of Me, cât și străini, Consummate RoguesLive in Bucharest, Innes Sibun – Anthology…, dar și târgul de discuri vechi, apreciat de melomanii de calitate.

Cele 3 zile de festival bine organizate, a însemnat și descoperirea a noi talente cunoscute sau proaspăt lansate, cum ar fi talentatul Tudor Miron de doar 11 ani, de acum un bun chitarist de blues.

Am remarcat în prima seară trupa română-sârbească, (inspirat intitulată PHUNK SMUGGLERS) apoi veteranii blues din Plivnice, Bulgaria, RIVER OF BLUES, care au cucerit întreaga audiență cu bucuria și vivacitatea lor contagiosă, dar și cu marea lor dăruire de a cânta blues live.

În a doua seară m-a încântat trupa STEEL BLUES din Hunedoara, condusă de Mircea Goian, un veteran al muzicii folk, apoi noua trupă a prestigiosului nostru muzicuțist, Marcian Petrescu și al său BLUES QUARTET care a prezentat noua sa creație discografică, lansată în primăvara acestui an, tot aici în cadrul aceluiași festival. Headlinerii serii, CONSUMMATE ROGUES din Marea Britanie, a lansat discul “Live in Bucharest” și a încântat prin profesionalism, o combinația rafinată de pop-blues & jazz cât și cu un show dinamic și încântător.

Ultima seară mi-a adus în fața ochilor, noua “față” a trupei lui Stefan Mardare, CRI GRI LIGHT BLUES, dar şi exploziva prezență a lui JIMI EL LACO & FRIENDS care a arătat că se poate cânta și suna “ca afară” cu talent, profesionalism și energie.

Festivalul s-a încheiat apoteotic cu trupa MALONE SIBUN BAND, care s-a prezentat doar în formulă de trio, căci solistul lor, americanul Marcus Malone a fost de curând internat în spital, dar colegii săi britanici au strălucit cu mare putere. Show-ul energic, tehnica impecabilă, sincronicitatea perfectă, energia și bucuria fără rezerve, care a încântat publicul bucureștean, iar finalul concertului ne-a găsit pe toți în picioare strigând bis.

După reușita acestei ediții, URBAN BLUES FEST – Autumn Edition, ediția 4, 2023, nu îmi mai rămâne decât să privesc cu încredere și optimism către către anul 2024 care cu siguranță ne va aduce și editia 5 de blues urban.

Între timp concertele continuă la “The Pub Universității“, căci Radu Lupașcu nu se culcă pe lauri și merge mai departe cu pasiune și asiduitate.

Liviu Zamora

27 octombrie 2023

Dragi organizatori,

Vă mulţumesc pentru cele trei seri mai mult decât reuşite! A fost o plăcere să urmăresc prestaţiile celor de pe scenă – de la tinerele talente ce ne dau speranţe că bluesul are viitor la noi. Până la consacraţii cu ale lor performanţe de excepţie. Abia aştept UBF #5!

Ovidiu Jianu

Dragă RADU,

SINCERE FELICITARI ție și colaboratorilor tăi pentru organizarea acestei ediții a festivalului. Să vă ocrotească, întărească şi inspire Bunul DUMNEZEU să puteți organiza și în viitor cât mai multe festivaluri / concerte de “calibrul acestui festival. Am apreciat-o în mod deosebit pe ANDRADA CREŢU (mai rar să fie și compozitoare și vocalistă și organistă), şi pe binecunoscutul MARCIAN, CHRIS RAND și INNES SIBUN m-au ENTUZIASMAT EFECTIV. Ei au încheiat APOTEOTIC festivalul. Vorba strămoșilor romani “FINIS  CORONA  OPUS“.

Cu prietenie și mult drag, 

Nini Brânzeu

Parteneri