Stones Free
Florin Ochescu s-a născut pe 9 februarie 1952, în Bucureşti. Pasiunea vieţii lui: chitara! A studiat-o din clasa a VIII-a, participând activ la formaţia liceului I.L. Caragiale, formaţia Institutului Agronomic Bucureşti, precum şi alte formaţii studenţeşti.
“Radu Lupaşcu: Cum te-a “prins” rockul, care a fost primul dascăl, prima chitară şi prima ieşire la scenă…
Florin Ochescu: Dacă mă întrebi din punctul de vedere strict al instrumentului, sunt autodidact 100%, deci nu am avut profesor de chitară niciodată, în adevăratul înţeles al cuvântului, adică să iau lecţii acasă sau într-un context pedagogic sau de orice altă natură. Pur şi simplu am învăţat chitara „pe furate”, atât după discuri, după cărţi, cât şi văzînd alţi chitarişti. Fiindcă mi-a plăcut foarte mult, fiind nevoit să cânt, să mă exprim cu chitara, să vreau să încep să cânt automat a trebuit să învăţ piese de la The Beatles, de la Cream, de la The Rolling Stones şi ce se mai cânta în acea vreme … Asta a fost pentru mine şcoala. Acum, dacă mă întrebi de prima ieşire … la nivel de liceu a fost în clasa a zecea, cântând The Monkeys, The Kinks şi The Beatles cu formaţia şcolii în aşa-zisele concursuri interşcolare, care … culmea nici alea nu erau rele şi, dacă ar mai fi acum, ar fi foarte bine. Eram o trupă care cântam la serile liceului de dans şi trebuia să facem repertoriul care era comun cu publicul de atunci. Acum trebuie să precizez un aspect, până la urmă muzica aceea era şi muzică comercială pe vremea aceea … pentru că, la toate petrecerile şi ceaiurile la care mergeam, mi-aduc aminte că se punea Jimi Hendrix, Otis Redding, Aretha Franklin, Cream, James Brown, The Beatles, The Bee Gees … În anul 4 de liceu am cunoscut nişte băieţi de la Facultatea de Agronomie care înfiinţaseră o formaţie ce se numea Sirinx, un nume care am aflat ulterior ce înseamnă … sirinx este organul vocal al păsării (n.r. Organ fonator al păsărilor, situat la bifurcaţia bronhiilor sau, la vechii greci, instrument muzical de suflat de tipul naiului; flautul lui Pan.) şi mi-am adus aminte că unii dintre ei erau studenţi la medicină veterinară … O perioadă bună şi foarte interesantă în care am fost forţat să învăţ mult mai mult şi am mai avut bafta unui prieten Luca, student la conservator, care m-a învăţat foarte multe din mers, în practică; mergea şi cânta cu mine în timpul serilor în care cântam la cantina Agronomiei … şi au fost nişte lucruri pe care le-am ‘furat’ şi mi le-a şi explicat, lucruri esenţiale vis-à-vis de cântările de blues … Singurul lucru pe care l-am adus eu, de la mine şi pe care l-am făcut absolut din instinct, fără să-mi arate nimeni, a fost vibrato, cu care mă mândresc foarte tare, pentru că în perioada aceea foarte puţini chitarişti ştiau să vibreze prin bending, prin întinsul corzilor şi a fost un atu foarte important.
Asta pentru că mai mult ca orice am ascultat Clapton, perioada Cream, şi am fost foarte atent, Clapton cânta notele destul de largi, desfăcute, şi era uşor pentru mine la felul meu de-a înţelege atunci ceea ce cântă şi cum cântă … a fost prima chestie pe care am abordat-o… şi culmea, deşi îmi place Hendrix foarte mult … el nu a fost primul meu mentor … primul meu mentor a fost Clapton!“ (Florin Ochescu, mic extras dintr-un interviu realizat de Radu Lupaşcu pentru artasunetelor.ro, 25 ianuarie 2009)
Urmează cursurile Institutului de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Utilaj Tehnologic până în anul 1977. În timpul facultăţii activează în celebrul grup Curtea Veche Nr. 43, alături de Sorin Chifiriuc, Nicuşor Curta şi Traian Sasu. Este prezent pe înregistrările pieselor Imn (versuri Adrian Păunescu, apărută pe LP-ul Formaţii de muzică pop vol. 2 la Electrecord, în 1976) şi instrumentala D.K.T. (Dansul Kronkobaurului Turbulent, versiune radio). Din 1977 cântă împreună cu Liviu Tudan în formaţia Roşu şi Negru (înfiinţată în 1963!), apoi în combinaţia supranumită primul supergrup românesc Progresiv TM alături de Ladislau Herdina şi Harry Coradini şi lansează unul dintre cele mai bune albume de rock românesc, o adevărată operă rock, numită Puterea muzicii. Acest album, scos în 1979, este foarte căutat de colecţionarii de LP-uri din afara ţării noastre, fiind o „monedă” foarte bună de schimb pentru album de rock sau prog de calibru (paritate 1:1). Albumul şi trupa intră în atenţia colecţionarilor de muzică bună de pretutindeni, fiind catalogat ca unul din primele 3 albume de muzică progresivă de la noi (primele 2 fiind: Cantafabule şi Zalmolxe. Aceasta a fost una din formulele cu numele de Progresiv TM, fiindcă a mai existat încă o formulă omonimă, care ar fi trebuit să se numească, la sugestia lui Liviu Tudan, Unit Progresiv TM şi care înregistrase la Electrecord, în 1976, albumul Dreptul de-a visa.
„Cu actualul trio, Stones Free, Florin a susţinut numeroase concerte de club sau a participat la diverse festivaluri şi evenimente din ţară. A fost prezent la prima ediţie a festivalului de la Tuşnad din septembrie 2020, unde a fost cel mai înalt moment artistic al festivalului. Trioul a avut alături o secţie ritmică de excepţie: Lucian Sorin Clopo Cioargă, unul dintre cei mai buni baterişti români, şi Alex Tomaselli, eminent basist şi unul dintre cei mai sensibili vocalişti de blues de la noi. Recitatul power-trioului Stones Free, deşi a fost nejustificat de scurt, numai patruzeci de minute plus bis, a fost îmbelşugat şi exploziv, plin de virtuozitate şi improvizaţii vibrante, ce-au cucerit din start spectatorii şi i-au ridicat în picioare. Un setlist bine pus la punct, care a avut de toate, blues de la mama lui, blues alb, rock şi jazz, toate bine amestecate în creuzetul experienţelor personale. Iată setlistul Stones Free: Before You Accuse Me (Clapton), I Can’t Be Satisfied (Willie Dixon, Muddy Waters / Buddy Guy), Sitting On Top Of The World (Cream), Honky Tonk Women (The Rolling Stones), Spoonful (Howlin’ Wolf), Chevrolet (Robben Ford), Stop Breaking Down (Robert Johnson / The Rolling Stones), I Just Want to Make Love to You / My Generation (Etta James / The Who), Rock Me Baby (Lil’ Son” Jackson; Joe Josea; B. B. King în manieră ZZ Top), iar la bis au cântat (I Can’t Get No) Satisfaction (The Rolling Stones). A fost un show copleşitor!” (Radu Lupaşcu)