Roxana Stroe a.k.a Foxy Lady este unica chitaristă de blues şi jazz din ţară, de asemeni vocalistă şi interpretă la muzicuţă, absolventă de masterat la Universitatea Naţională de Muzică, secţia jazz. A concertat alături de A.G. Weinberger, Eugen Caminschi, Berti Barbera, Hanno Hoefer, Harry Tavitian, Narcisa Suciu, Garbis Dedeian, Direcţia 5, Ovidiu Lipan Ţăndarică, Alex Man, Clay Windham (USA),  Dean  Bowman  (USA), Giles Robson  (UK). A  activat ca titulară în grupurile Mike Godoroja & The Blue Spirit (cu care a scos albumul Capra vecinului şi cu care a înregistrat piesa Prins in trafic apărută pe  compilaţia Romanian Tribute to Jimi Hendrix), în formaţia cântăreţei de muzică pop Nicola, Balkanamera Band (formaţia tatălui ei, regretatul baterist constănţean, Corneliu Stroe). Din 2008 şi până  în  prezent  are  propriul proiect de  blues,  Foxy  Lady Band,  avându-i  colegi  de formaţie pe Cătălin Răsvan la chitară bas şi pe Nicolae Georoiu la baterie. Pe lângă acesta, mai colaborează cu solistele de jazz Ralù Stoica şi Cătălina Beta, în alte proiecte.

A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de blues şi jazz din România dintre care amintim Open Air Blues Festival Brezoi (ediţiile 2017 şi 2021), Panorama Blues Festival din Ghelari – Hunedoara (2017), Freedom Jazz Festival din Vama Veche (2012), International Jazz Day Cluj (2015), Danube Jazz & Blues Festival Galaţi (2016), Blues pentru Timişoara (2012), Tușnad Gastro Blues Fest (2021), Sânpetru Blues Festival (2021), Cluj Blues Fest (2021), iar, sub egida Institutului Cultural Român, a concertat în oraşele spaniole Alicante şi Villena cu Balkanamera Band. Cu proiectele din  care a făcut parte a participat la următoarele emisiuni de televiziune: Timpul chitarelor (TVR 2), Unora le place (TVR 1), Cronica cârcotaşilor (Prima TV), Duminica în familie (Antena 1), Remix (TVR 2), Tonomatul de pe 2 (TVR 2), Acadeaua (TVR 2).       

            „R. L.: Eşti singura chitaristă de blues de la noi. Şi de jazz. Nu e incomodă această postură, îţi este dificil să răzbaţi în această lume muzicală dominată de bărbaţi?

            R. S.: Faptul ca sunt o femeie care folosește chitara electrică, un instrument considerat bărbătesc, nu m-a speriat sau inhibat niciodată. Dacă unora li se pare incomodă o femeie chitaristă, este treaba lor. Trăim vremuri moderne, nu mai suntem în perioada Victoriană, deși simt că încă există un misoginism românesc destul de puternic. Acest lucru l-am pus cumva pe seama mentalității comuniste învechite din trecut care s-a perpetuat puțin și la generațiile mai tinere. În vest, acest tip de gândire misogin este mult mai estompat. Femei realizează acum tipuri de activități bărbătești în toate domeniile de activitate. Cât despre a răzbate în această lume a bărbaților, este doar o chestie de mentalitate greșită a unor oameni care cred că o femeie nu poate cânta la chitară la fel de bine ca un bărbat.

 Acest tip de a gândi este extrem de ofensator și discriminator. Apropo de misoginism, vă voi povesti altă întâmplare haioasă. Cântam cu o trupă de fete, în vremea liceului, și aveam o reprezentație la Casa de cultură din Constanța, unde performau în același concert mai multe trupe de rock locale. Începem să cântăm noi prima piesa și, la un moment dat, se aude o voce din public: “La cratiță!!!” Cel mai des întâlnit compliment misogin care mi se face este următorul: “Wow, bravo, m-ai impresionat! Cânți ca un bărbat. Nu am crezut că o femeie poate cânta la chitară la acest nivel!” Să îl iau ca pe un compliment, nu? În SUA există la ora actuala multe femei chitariste, și nu cred ca ele sunt discriminate pe criterii de gen acolo, ci dimpotrivă. Din păcate, mentalitatea post comunistă retrogradă lasă de dorit în unele privințe.

           R. L.: Eşti o prezenţă deosebit de agreabilă pe scenă, indiferent dacă cânţi cu chitara, vocal sau cu muzicuţă. Consider că este un avantaj în lumea muzicală de la noi. Cum te apreciază publicul şi colegii de breaslă?

          R. S.: A fi o prezență agreabilă ca artist, eu cred, este o condiție sine-qua-non pentru a avea succes pe o scenă. Este evident că este un avantaj. Dincolo de partea misogină, a fi o femeie chitaristă de blues poate fi chiar sexy, mai ales pentru partea masculină a publicului. Probabil şi pentru că e ceva deosebit ce nu vezi pe toate drumurile. În general mă înțeleg foarte bine cu colegii de breaslă, îmi place să ne întâlnim și să povestim cu ocazia concertelor, iar cu chitariștii îmi place să vorbesc chestii tehnice legate de instrument, ce chitare ne-am mai cumpărat fiecare sau ce efecte folosim. Eu consider că publicul mă apreciază, am observat că am fanii mei care vin la fiecare concert, cu unii dintre ei m-am împrietenit și de fiecare dată ne revedem cu plăcere.”

            Extras dintr-un interviu realizat de Radu Lupaşcu pentru Blues Made in România, cartea bluesului românesc, 15 septembrie 2021.