Despre festival #3.1

A treia ediţie a fost o reuşită

Urban Blues Festival a depăşit cu brio a treia ediţie şi şi-a consolidat reputaţia pe plan local şi naţional. Este singurul festival dedicat bluesului din capitala României! Sub generoasa umbrela a muzicii de blues au fost aleşi în recitaluri, artişti tineri şi consacraţi, ce au excelat în blues şi alte stiluri muzicale derivate. În cele trei ediţii au fost prezenţi muzicieni din Satu-Mare, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Râşnov, Petroşani, Constanţa şi Bucureşti. Din afara ţării, au fost aplaudaţi la scenă deschisă, muzicieni români stabiliţi în: Italia, Austria şi Statele Unite. Pentru ediţia următoare vor fi invitaţi muzicieni români atât din România (din oraşele Buziaş, Sfântu Gheorghe şi Deva), cât şi trupe de certă valoare din Serbia, Bulgaria, Marea Britanie şi Norvegia. UBF s-a remarcat printr-o conduită ireproşabilă faţă de artişti şi public, oferindu-le sunet de calitate, atât în club cât şi în transmisia video de pe internet. Continuăm această reuşită şi invităm muzicieni români şi străini cu personalitate, care au un cuvânt greu de spus în promovarea acestui gen muzical.

The PUB Universităţii este locul unde bluesul are prioritate prin două evenimente culturale, Urban Blues Festival, de două ori pe an, – primăvara şi toamna -, şi Trocadero Blues Nights, de două ori pe lună. Trocadero este numele vechi al celebrului restaurant de la Universitate (două săli, o terasă grădină interioară şi una exterioară), unde se rodează muzicieni de blues, rock, funk şi jazz, în două dintre zilele de joi ale lunii. Echipa de profesionişti a UBF realizează evenimente de elită pentru publicul avizat şi pentru tineri muzicieni şi simpli fani, al căror interes pentru blues este în continuă creştere. Alături de evidentele obiective turistice şi de gastronomia locală, turistul aflat în trecere prin capitală se poate bucura de o minunată seară de blues modern sau arhaic, ducând mai departe mesajul pozitiv al mirificei ospitalităţi dâmboviţene. Zona Universităţii este propice boemei bucureştene şi studenţilor, pentru un moment cultural de relaxare şi coordonare artistică. Spaţiul interior al Pub-ului, în cele două modernizate săli, găzduieşte expoziţii, lansări de carte, întâlniri cu muzicienii, jurnaliştii şi organizatorii de spectacole din Marţea Marţienilor, precum şi spectacole de teatru. Este un real Centru Cultural într-o ambianţă primitoare, de bun-gust, aflată la intersecţia a două mari bulevarde, în centrul capitalei. Despre Marţea Marţienilor inginerul nostru de sunet povesteşte:

Întâi a fost Revelionul tehnicienilor, obicei pierdut deja, din păcate… Apoi eu cu Tibi deveniserăm foarte apropiați, dar nu ne vedeam și vorbeam doar la telefon. Din dorința de a fi față in față să ne vărsăm amarul unul altuia, am hotărât să ne vedem într-o zi a săptămânii pentru că, în weekend noi lucram de obicei. Am luat la rând zilele săptămânii, Lunea era exclusă… este Duminica noastră, după ce se lucrează la sfârșitul săptămânii, atunci Marți a devenit posibilă și așa am început la Fire, un club ținut de prieteni buni şi unde acum 15 ani se țineau niște concerte memorabile, la care Tibi și cu mine făceam sunetul. A mai fost o mică tentativă la Cireșica inițiată de cROCo, dar după explozia de la Colectiv s-a închis locația… Apoi a început să se adune din ce în ce mai multă lume la Fire, dar am auzit de Pub că s-a redeschis cu un nou management și cu o dotare excepțională pentru concerte… Radu Gorgu a fost mai mult decât fericit să ne primească și a văzut în noi nu doar clienții obișnuiți ai localului, ci prieteni, oameni creatori de cultură de frumos și oportunitatea de a promova un loc elegant și deosebit în centrul oraşului.” (Gabi Pipai Andrieş)

Pe regretatul Tibi (n.r. Cristian Ion, n. 20.02.1967 – d. 2.08.2020) l-am cunoscut în anul 2012 în fostul club Ageless (situat în calea Şerban Vodă 213, acolo unde am prins concerte memorabile cu Echo – una din rarele trupe prog de la noi, Baicea Blues Band şi Act) şi, de asemeni, de la serile Bucharest Jazz and Blues Festival din Piaţa George Enescu.

În cadrul acţiunilor conexe ale UBF au fost oferite premii de excelenţă, diplome şi cadouri consistente de la sponsori (cărţi, partituri, CD-uri, DVD-uri, tablouri, abonamente la alte festivaluri de blues), unor tineri la început de drum, unor muzicieni cu experienţă şi notorietate în mişcarea bluesului românesc şi unor renumiţi jurnalişti care au sprijinit necondiţionat proiectul Urban Blues Festival. Printre ei, îi numim pe: Vlad Mocănescu (20 de ani), Laura Cernea (24 ani), Hanno Hoefer (liderul trupei Nightlosers), Moşu Florian Lungu (80 de ani), Doru Rocker Ionescu (realizator TVR) şi Nelu Stratone (autorul istoriei rockului românesc).

Organizăm la The Pub Universităţii, un altfel de târg de viniluri, pentru colecţionari adevăraţi, pasionaţi ai acestui costisitor hobby, vânătorii de rarităţi produse în România, dar şi pentru marele public, interesat de valoare şi perenitate, atât a suportului, cât şi a înregistrării în cauză. The Pub Music Marketplace a fost o experienţă vie care vă aşteaptă de fiecare dată, pe terasele clubului, sâmbăta, între orele 12 şi 19. Au fost prezenţi cu standuri: foarte mulţi colecţionari din Bucureşti şi provincie, case de discuri româneşti, magazine de discuri, vizitatori curioşi. The Pub Music Marketplace este cel mai plăcut loc de întâlnire al poveştilor muzicii bune cu consumatorii ei, audiofili sau erudiţi colecţionari fiind totodată locul ideal de documentare pentru colecţionarii care sunt la început de drum.

Primele trei trupe ce vor fi prezente în toamnă la UBF #4 vor fi: Consummate Rogues (UK), Phunk Smugglers (Serbia/Ro) şi Cri Gri Light Blues (Ro). Haiducii londonezi vor lansa, în premieră absolută pentru România, primul live înregistrat la Trocadero Blues Nights (CD şi vinil).

Radu Lupaşcu

13 aprilie 2023

Foto: Dragoş Cristescu, Viorel Moldoveanu