Bogdan Bogy Nagy este una din cele răsunătoare voci ale Timişoarei. El a cântat cu multe trupe de renume timişorene, cum ar fi: Quo Vadis, Pro Musica, Stepan Project Blues Foundation, Burning Table, Crossroads, dar este şi membru fondator în trupa Oxigen, grup provenit din Blues Cafe, acel remarcabil proiect acustic format în anul 2003 din: Bogy Nagy – voce şi muzicuță, Eugen Caminschi – chitară, Florin Ochescu – chitară și Gelu Ionescu – clape. Lor li s-a mai alăturat iniţial: Raul Kuşak – orgă Hammond, Mugurel Deacă Diaconescu – chitară bas, voce și Lucian Clopo Cioargă la baterie.

Ștefan Czifrak s-a născut pe 13 august 1977 în Timişoara şi este bine cunoscut în lumea muzicală ca basistul trupei Implant Pentru Refuz. A început să cânte în anul 1994 cu trupa folk-rock De-acum încolo şi a avut colaborări extinse de-a lungul timpului cu For Sale (cu Emil Kindlein), Quo Vadis, Alexandrina Hristov, Burning Table, Survolaj şi The Crossroads, actuala Burning Blues Band. Într-un interviu oferit lui Zoltan Varga de la pressalert.ro, Pişta povesteşte:

„În Survolaj am fost cooptat în anul 2008. De la primele repetiții am început să lucrăm la albumul Străzi Bântuite De Noapte. A fost destul de ușor să mă adaptez stilului, mai ales că la chitară era Zsolt Szabó (Crossroads, Burning Table), iar la tobe era Levi Molnar (Crossroads, Burning Table). A fost prima întâlnire, a mea, cu Daniel-Silvian Petre, de care doar am auzit și am ascultat melodii. Unul dintre momentele mele, din Survolaj, a fost când am înregistrat piesa Blestem. Totul se înregistra live, dacă se greșea ceva opream toți și începeam piesa de la început. Ei au mai cântat piesa, dar cu acordeon și alte nebunii. I-am întrebat dacă au o înregistrare cu varianta pe care au făcut-o înainte, iar ei mi-au spus că nu vor să ascult varianta aia, ci să fac ce vreau eu. Așa că am început să fac un groove și ei s-au luat după mine, iar Dan a început să cânte textul, lor le-a plăcut mult cum a sunat. Am mai făcut de 2 – 3 ori și am dat record, iar ce a ieșit e și ceea ce se poate asculta pe album.

…

Burning Table a fost o dorință de schimbare. Până să apară Burning Table, a fost Crossroads, unde cântam cu Zsolt Szabó, Levi Molnar și Bogy Nagy. O trupă de cover-uri Colosseum, Jimi Hendrix, Cream și alții din perioada anilor ‘60 – ’70. Ne-am hotărât, la un moment dat, să încercăm să facem și piese proprii. Așa că ne-am pus pe compus și încet – încet au început să se lege melodii/piese noi. Atunci am hotărât să schimbăm și numele trupei, iar după o seară de pus pe hârtie tot felul de idei de nume de trupă, a ieșit învingător numele de Burning Table. Toate momentele au fost frumoase, cu Burning Table, doar că eu activam și în Implant Pentru Refuz, iar cu ei aveam de pregătit primul turneu acustic și se lucra mult la orchestrarea pieselor, zilnic ne întâlneam, eu mai puțin, și asta din cauză că aveam repetiții și cu Burning Table. La un moment n-am mai rezistat și trebuia să decid în ce parte a baricadei o să fiu, așa că am ales Implant Pentru Refuz. În Burning Table m-am implicat mult în compoziții și mi-a părut rău că i-am lăsat, dar, din fericire, au mers mai departe și nu s-au oprit.“ (Ștefan Czifrak)

Levente Molnar, Levi alintat de prieteni, este unul din toboşarii cei mai ritmici pe care îi ştiu. A fost coleg de şcoală primară cu Szolt şi sunt prieteni nedespărţiţi de peste 30 de ani. Părinţii i-au oferit o serioasă educaţie muzicală şi asta i-a influenţat în mod pozitiv cariera. Este nostalgic după petrecerile frumoase din epoca Survolaj, însă recunoaşte că nu putea dura la infinit acest mega succes al trupei. Levi este o persoană deosebită şi un prieten de nădejde. Este trist când spune că în România muzica de calitate se face mai mult în underground şi că publicul caută mai mult distracţia uşoară şi ieftină, dacă se poate gratis, în pieţe publice cu mici şi bere, aş adăuga eu. Dar să cunoaştem câteva din amintirile lui despre perioada Survolaj şi Burning Table, tot dintr-un interviu acordat lui Zoly pentru pressalert.ro.:

“În casă a răsunat muzică clasică, dar şi Vangelis, Jean Michel Jarre sau Pink Floyd. Am fost coleg de şcoală încă din prima clasă cu Zsolt Szabo, iar pe la 14 ani am avut o profesoară de limba engleză care voia să facă o formaţie de Beatles tribute. Atunci am început să cânt la nişte tobe făcute din cutii de vopsele, pe care le-am primit de la fratele meu. Repetam alături de Zsolt într-o cămară şi, la un moment dat, Radu Hambaraş m-a chemat să cânt în Bega Blues Band, unde atunci mai erau Hanno Hoefer şi Chinezon. După aceea s-a născut Survolaj. Eram la un concert la Casa Studenţilor şi ne-am întâlnit cu Daniel Silvian – Petre, care avea nevoie de chitarist şi tobar pentru noua trupă. Toţi eram din Şagului, aşa ne-am cunoscut.

Când am ajuns în Survolaj, am descoperit pasiunea de a cânta. Eram la sală de dimineaţa până seara, nici şcoala nu mă mai interesa. Cântam peste tot în ţară, mai puţin la Timişoara. Am avut concerte memorabile şi în Ungaria şi Franţa. În Timişoara organizam jam – session – uri la clubul Fabricii de Mobilă din Piaţa Maria cu afişe trase la xerox, unde veneau două sute de oameni şi toată lumea cânta.

Cea mai frumoasă amintire din acele vremuri a fost când am cântat la festivalul Rock ‘91, la Bucureşti. Din cauza decalajelor, noi am cântat pe la ora patru dimineaţa şi am avut un succes deosebit. Cântarea a fost un soi de jam-session, căci lui Cătălin i s-a rupt coarda de mai multe ori, aşa că piesele noastre ţineau mai mult de jumătate de oră fiecare. De altfel, piesa noastră Broken Flight a fost scurtată la 18 minute pe album, fiindcă nu încăpea mai mult pe vinyl. Dimineaţa a răsărit soarele şi a fost o privelişte superbă, imortalizată de cei de la TVR.“ (Levi Molnar)

Oricum s-ar fi numit ele, aceste coagulări timişorene, Survolaj, Baraka, Crossroads, Burning Table sau Burning Blues Band, au evidenţiat întotdeauna, legătura sufletească între talentul nativ improvizatoric şi zburdălnicia scenică a unor muzicieni cu personalitate, conştiinţă şi fermitate pentru lucrul bine făcut, pentru muzica de expresie, care-i reprezintă şi-i legitimează, în special în zona power blues-rock spre care tind cu ardoare mulţi pretendenţi din mişcarea bluesistică de la noi.